Ce este motocicleala si la ce este buna ea? Pai hai sa va spun eu ce e cu asta si sa va prezint un pic din istoria asta a mea cu motoarele.
Primul contact l-am luat la 7 ani, cand tatal meu m-a luat pe saua unei Jawa Ogar a fratelui sau si mi-a oferit prima plimbare. Ce senzatie! Pe drumul prafuit din satul bunicilor viteza de 20-30km/h mi se parea fantastica, gainile, curcile, gastele si alte oratanii fugeau in stanga si in dreapta, oamenii din sat ce ieseau de la biserica se uitau mirati, poate chiar suparati ca cineva tulbura linistea unei zile de duminica. La intoarcerea in curtea casei bunicilor, tata m-a dat jos de pe motor si m-a intrebat: "Ei, cum e?". Am ranjit si am picat in fund. Imi tremurau genunchii asa tare ca nu puteam sta in picioare. Acesta a fost momentul "T0" de la care a inceput sa se scrie aceasta parte a vietii mele. Desi nu am realizat pe moment, virusul a fost implantat zdravan in sangele meu. Sau poate era deja, avand in vedere pasiunea bunicului Ioan, cel din partea mamei.
Si daca tot am pomenit de el... Motorul este un BMW R52 din 1929. Poza este facuta in 1938 pe langa Brasov. Din pacate, dupa "revolutia anti-fascista si anti-imperialista" din 1944, din cauza ca a simpatizat cu miscarea legionara, bunicului i-au fost confiscate motocicleta, armele de vanatoare si cabana de pe Tampa. Nimeni din familie nu mai stie pe unde a ajuns motorul. Acum ar fi fost o avere. Fotografia aceasta e tot ce mi-a ramas.
Tata nu a avut niciodata motocicleta. A avut permis de toate categoriile, inclusiv brevet de pilot. Doar categoria A ii lipsea. Mereu l-am intrebat, "Tata, de ce nu cumperi o motocicleta?". De fiecare data raspundea: "Nu am bani pentru permis". Ulterior l-am inteles... Adrenalina oferita de zborul cu motor nu putea fi replicata nicicum pe doua roti. Pentru el era ca si cum ar fi mancat o ciorba reincalzita.
Dar sa revenim la mine. Au trecut ani si interesul pentru motociclete si cam tot ce avea motor nu imi dadea pace. Imi placea sa surubaresc impreuna cu tata la motorul Daciei. Asa am invatat din ce e compus un motor, ce functii au diversele piese si subansamble. Interesul meu se diversificase, nu vroiam doar sa calaresc o motocicleta, vroiam sa-mi bag nasul in motor, sa repar, sa imbunatatesc. Aceste dorinte s-au materializat in vara lui 1983 cand in Timisoara s-a organizat pe terenul de langa Aviasan primul concurs de motocross. Am plecat de acolo intr-o stare de maxima surescitare. Pentru prima data imi doream un motor al meu. Nu mai era suficient sa privesc, sa repar, sa incerc, sa imprumut. Trebuia sa-l am, sa stiu ca e acolo pentru mine in fiecare zi. Acesta se poate numi momentul "T1".
Pentru ca, elev fiind, nu dispuneam de cine stie ce bani, impreuna cu prietenul meu cel mai bun, Richard, am cumparat o Mobra 50 Super. Era o rabla, pornea foarte greu, trebuia sa o impingem, iar odata pornita strada se umplea de fumul inecacios de gazolina (salutam muncitorii de la schela Sandra!) amestecata cu butanol (si pe cei de la Directia de Drumuri si Poduri Timis!). Deh... eram pe vremea cand benzina era rationalizata, dar ingeniozitatea proverbiala a romanului gasea mereu solutii. Asa urata si rabla cum era, era A NOASTRA. Pe ea am invatat sa conducem, pe ea am invata sa reparam. Terenurile virane din spatele stadionului 1 Mai (actual Dan Paltinisanu) erau locul ideal de a experimenta mersul offroad. Mobra, a suferit modificari, pentru a aduce cu un motor de teren, iar noi, in tentativa de a semana cu pilotii de motocross, ne vopseam cu sablonul pe tricouri diverse inscriptii. Castile... doamne, ce amintire.... Prima casca de cross am facut-o dintr-o casca romaneasca din fibra de sticla cumparata din Ocska. Cozorocul l-am confectionat dintr-o bucata de teava de plastic folosita la scurgerile pluviale, iar unul din ligheanele de plastic ale mamei a devenit donatorul de materie prima pentru garda barbiei. Plasticul s-a croit, s-a taiat, s-a inmuiat in apa fiarta pentru a fi modelat, apoi prins cu nituri de cupru de casca. Ce realizare! Cat de mandru eram de ce am facut si cat de invidiosi erau ceilalti ortaci de motocicleala... Zeno, Raul, Victor, Japo... Imi aduc aminte cu tare drag de acele vremuri in care lucruri simple te faceau fericit.
Examenul de treapta a fost momentul in care parintii mi-au interzis sa mai "frec menta cu motorul pe la stadion" si m-au obligat sa renunt la partea mea de motocicleta. Aveam de invatat. apoi a urmat admiterea la facultate, apoi armata, apoi facultatea cu sesiunile de examene de rigoare. Mereu alte prioritati, ce chipurile, trebuiau sa-mi modeleze viitorul. In tot acest timp prietenul Richard nu a renuntat la motociclete. A tot schimbat la ele, s-a legitimat la clubul ITSAIA si mergea in campionatul national de motocross. Eu ma multumeam sa imi satisfac dorinta de a merge pe motor imprumutand de la el cand si cand. Dar aveam nevoie de mai mult. Nu eram eu, nu eram intreg, simteam ca "fierul" ma completeaza.
1990. Vara. Gasesc la cineva desfacuta bucati o Yamaha DT80 si contra sumei de 200DM (jumate din ei imprumutati) o cumpar. Sentimentul a fost comparabil cu acela pe care il ai atunci cand muncesti luni de zile la un puzzle de zece mii de piese si ai ajuns la clipa in care asezi cu grija ultima piesa ce completeaza intreaga imagine. Nu mai e surescitare. E liniste. S-a intamplat si acum esti multumit si iti spui ca parca nici nu a fost asa greu. Acesta a fost momentul "T2".
Am sa sar cu povestirea peste perioada care a urmat. Motocicleta am vandut-o. Am luat alta si tot asa, incercand ca la fiecare sa scot un mic profit. Si uite asa, curba ascendenta a vietii mele ce a trecut prin toate cele trei puncte de pana acum ajunge la un moment de inflexiune. O sa-i spunem de acum "T3". Ce naiba s-a intamplat in acest punct? Pai s-a intamplat ca... Vad in oras un batran pe o motocicleta veche cu atas. Avea sotia, probabil, pe locul din spate, iar atasul era plin cu diverse lucruri. Cateva scurt-circuituri in creier si deja ma vedeam surubarind la un astfel de oldtimer. Gandul ma ducea la vremurile cand motocicleta era un mod de viata, dar nu la modul figurat al pasionatului de azi, ci la cel simplu al omului care nu isi putea permite atunci o masina, dar facand economii ajungea sa-si cumpere o motoreta sau motocicleta. Era folosita la mers la cumparaturi (cati dintre cei din generatia mea nu ne amintim de plasele de rafie atarnate pe ghidonul Mobrelor :) ), la facut naveta, la mers la Timis, la mers in concediu. Stiu un batran ce a facut intr-o vara 3000km cu Mobra prin tara, un cuplu care au facut turul Romaniei pe o IFA125 RT/1. Motocicleta aceasta avea sa ajunga a mea ulterior. Primul meu oldtimer!
Ulterior am achizitionat si altele, am reconditionat o parte, le-am vandut, am mai cumparat... Dar cu timpul mi-am dat seama, ca de fapt pentru mine conteaza doua lucruri: offroad-ul si oldtimerele. Cum pentru cele din urma ai nevoie din plin de doua resurse importante (timp si bani), cu care eu nu am stat prea bine niciodata, am realizat ca efectiv, nu pot sa-mi cultiv pasiunea in directia asta, oricat de mult imi doresc. Viata mi-a pus prioritati in fata: familie, servici, rate la banci, consumatoare de timp si bani.
Ei bine, draga cetitorule, ai crede ca punctul acela de inflexiune de care vorbeam mai sus, ar marca si o descendenta in evolutia pasiunii mele. Dimpotriva, as spune ca acea curba ascendenta si-a continuat tendinta crescatoare dar pe o panta lina. Cred ca a fost momentul in care m-am maturizat din acest punct de vedere. Mi-am dat seama ce anume imi doream de la o motocicleta, ce nevoi trebuia aceasta sa-mi satisfaca. In plus trebuia sa-mi placa. Trebuia sa fie dragoste la prima vedere. Si intr-o zi am avut-o langa mine, si mi-am spus ca EA e, Africa Twin, un nume predestinat pentru aventura. Am condus multe motociclete, unele mai performate, dar asa cum spunea un amic englez, "this is the one that put a smile on my face". Moment din viata mea marcat cu "T4".
N-am sa insist cu detaliile tehnice, performante, caracteristici si asa mai departe. Nu au o legatura directa cu starea de spirit pe care ti-o ofera "motocicleala". Motocicleta aceasta ma completeaza, cand ma urc in sa simt ca ma contopesc cu motorul, simt ca suntem din acelasi film. Impreuna am ajuns in locuri minunate, am alergat pe sosele intinse, ne-am leganat pe viraje ametitoare, am traversat rauri si paraie, am ridicat praful pe drumuri de tara si am rascolit pamantul reavan al padurilor.
Si da, are un nume.... Balena :) Prietenii stiu de ce...
The end? No way...
Ca sa fie rotund ar trebui si un "T5"... Dar oare mai putea fi ceva, odata ce te declari implinit din punctul asta de vedere? Poate cineva care iti e foarte aproape si iti impartaseste pasiunea... Acum 9 ani cineva mi-a spus: "Domnu' Cristi, dumneavoastra va trebuia un baiat nu o fetita". I-am raspuns sec: "Decat un baiat sa se joace cu papusi, mai bine o fata care sa mearga pe motor". Si am avut dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu